Cuvânt cheie Political Repression
Drumul de întoarcere 2010
În zorii celui de-al Doilea Război Mondial, câțiva bărbați evadează dintr-un gulag rusesc - pentru a face o călătorie periculoasă și incertă către libertate în timp ce traversează deșerturi, munți și mai multe națiuni.
Fahrenheit 451 1966
Anchetă asupra unui cetățean mai presus de orice bănuială 1970
În Italia, la începutul anilor 1970, șeful brigăzii criminale este pe cale să fie promovat la funcția de director al secției. Convins că îndatoririle lui îl pun mai presus de lege, îi tăie gâtul amantei sale, Augusta Terzi, în timpul unei partide amoroase. Cu un calm desăvârșit, face totul pentru a dovedi că nimeni nu va avea inteligența, nici măcar îndrăzneala, să-l bănuiască și să tulbure astfel buna ierarhie socială. El reușește să semene dovezi copleșitoare, relansând ancheta atunci când aceasta se oprește...
Punishment Park 1971
Reds 1981
Insensibles 2012
L-am slujit pe regele Angliei 2007
Speranțele, conflictele, dramele și înfrângerile din istoria cehoslovacă din ultimul secol se oglindesc în soarta unui tânăr chelner ceh. Inspirat de acea carte, regizorul Jiří Menzel prezintă un film despre un bărbat care caută imagini ale erei în care a trăit. Un film despre un bărbat care a dorit să-și umple viața cu avere și frumusețe, indiferent de circumstanțe, un bărbat al cărui noroc s-a aflat mereu în ghinioanele de care se lovea.
În timpul războiului 2019
Salamanca, vara lui 1936. Apreciatul scriitor Miguel de Unamuno se hotărăște să sprijine public revolta armatei, crezând că asta o să aducă ordine în haosul ce a cuprins Spania. Este imediat dat afară din funcția de decan al universității din Salamanca de către guvernul de stânga. Între timp, generalul Francisco Franco își adună trupele și inițiază o campanie de succes din sud, punând la cale, în secret, preluarea conducerii războiului. Conflictul devine sângeros, iar unii dintre prietenii și colegii lui sunt luați și încarcerați, forțându-l pe Unamuno să-și pună sub semnul întrebării sprijinul oferit și să-și regândească principiile. Când Franco își mută sediul în Salamanca și e numit comandant suprem, Unamuno îl vizitează, hotărât să ceară clemență.
Der Trafikant 2018
Moartea în grădină 1956
Într-un sat izolat din jungla amazoniană, un grup de căutători de diamante furioși se revoltă atunci când guvernul local întreprinde o represiune violentă.
Războiul tăcut 2019
Datorită eforturilor Rezistenței și ale forțelor aliate, ocupația nazistă a ajuns la final în Franța. Inspirați de această victorie, membrii unui grup spaniol de gherilă decid să se întoarcă din exil, ca parte a unei operațiuni idealiste de recucerire a teritoriului spaniol și de înlăturare a generalului Franco. Scopul grupului e simplu: să distrugă infrastructura regimului. Însă o întâlnire neașteptată cu armata spaniolă, când încearcă să arunce în aer un pod, îi omoară pe aproape toți din grupul rebel. Dintre cei doi supraviețuitori, unul e arestat, iar celălalt, Anselmo, reușește să scape, deși a rămas surd după explozie. Pe fugă, fără mâncare, haine calde sau arme, Anselmo e vânat fără milă de un căpitan al armatei și un lunetist rus, asta în timp ce lumea se scufundă în tăcere.
Black Beach 2020
Lidice 2011
Myanmar Diaries 2022
Pájaros de papel 2010
Pasaje de vida 2015
Generation War 2013
Five young German friends promise to meet again after WW2 ends, but soon their naive wishes of peace and happiness will become a long and tragic nightmare.
Apocalypse: The Rise of Hitler 2011
Adolf Hitler (1889-1945) was a mediocre who rose to power because of the blindness and ignorance of the Germans, who believed he was nothing more than an eccentric dreamer. But when the crisis of 1929 devastated the economy, the population, fearful of chaos and communism, voted for him. And no one defended democracy. As the dictatorship extended its relentless shadow, the leader claimed peace, but was preparing the Apocalypse.
The Turncoat 2020
Summer 1944. Walter Proska is about to return to the Eastern Front when his train is blown up by partisans. Together with a scattered bunch of German soldiers, cut off from the front, he awaits certain death while the commands of his superior Willi Stehauf are becoming more and more senseless and inhuman.
At War for Algeria 2022
North Africa, 1954. The Algerian war of independence begins, a traumatic and extremely violent catastrophe that for eight long years will shake and finally overthrow the foundations of the colonial regime established by France in 1830.
The True Believers 1988
The True Believers is a 1988 Australian mini series which looks at the history of the Australian Labor Party from the end of World War Two up to the Australian Labor Party split of 1955. It was co-written by Bob Ellis who focused on three characters "Chifley, the unlettered man of great dignity; Menzies, who used to stand for something but eventually stood only for Menzies; and Evatt, the grand idealist... It's almost like Shakespeare's Henry IV, Part 1. It's a chunk of national history during Australia's great era of change after the war."
Unveiling Arafat 2023
A portrait of Palestinian political leader Yasser Arafat (1929-2004).