Anora

Anora 2024

7.04

Anora, o tânără prostituată din Brooklyn, are șansa unei povești ca de basm atunci când îl întâlnește și se căsătorește impulsiv cu fiul unui oligarh. Odată ce vestea ajunge în Rusia, povestea ei este amenințată, pentru că părinții pornesc spre New York pentru a obține anularea căsătoriei.

2024

Fără egal IV: Boyka

Fără egal IV: Boyka 2016

7.15

Începută de Wesley Snipes și continuată de Michael Jai White, colecția de filme îl are acum, ca și în partea a treia, în prim plan pe Scott Adkins, cel care îi dă viaţă durului Yuri Boyka. Revenit pe calea cea dreaptă, eroul celei de-a treia părți a seriei se va vedea pus în fața unor noi aventuri și a unor noi încercări. Boyka țintește pătrunderea în galele „greilor”, însă atunci când un deces accidental are loc în ring, acesta începe să-și pună la îndoială motivele pentru care luptă și principiile de viață.

2016

Constantin

Constantin 2005

7.10

John Constantine a fost la propriu în Iad și înapoi. Când el face echipă cu o polițistă pentru a rezolva sinuciderea misterioasă a sorei ei gemene, investigația lor îi duce prin lumea demonilor și îngerilor care există dincolo de peisajul orașului Los Angeles contemporan.

2005

Orașul zeilor

Orașul zeilor 2002

8.40

SFÂRȘITUL ANILOR ’60 Buscapé, un băiat timid din Cidade de Deus (“Orașul Zeilor”), visează să devină fotograf. În cartier, unde furturile și raziile poliției sunt obișnuite, apare Dadinho, un copil de aceeași vârstă, care aspiră să devină cel mai temut criminal din Rio. Ucenicia lui începe cu comisioane pentru șmecherii locali, iar idolul său, Cabeleira, îl inițiază în lumea crimelor, oferindu-i ocazia să ucidă pentru prima dată. SFÂRȘITUL ANILOR ’70 Buscapé își urmează studiile și visează în continuare la o viață normală, în timp ce Dadinho devine un gangster ambițios. Realizând că traficul de cocaină este mai profitabil decât jafurile, își construiește un imperiu al drogurilor. ÎNCEPUTUL ANILOR ’80 Buscapé își împlinește visul, devenind fotograf, iar Dadinho, acum Ze Pequeno, este cel mai temut traficant din Rio, conducând Orașul Zeilor cu o mână de fier. Totul se schimbă când Manu Galinha, căutând răzbunare, declanșează un război sângeros în cartier.

2002

Platforma 2

Platforma 2 2024

5.55

După ce un lider misterios își impune legea într-un sistem brutal de celule verticale, un nou-venit luptă cu metoda dubioasă de distribuție a alimentelor.

2024

Colecționarul de oase

Colecționarul de oase 1999

6.80

Polițista începătoare Amelia Donaghy face echipă fără tragere de inimă cu Lincoln Rhyme, fostul detectiv de vârf al departamentului omucideri, dar care este acum paralizat, ca urmare a unei leziuni la coloana vertebrală, pentru a prinde un criminal în serie groaznic poreclit Colecționarul de oase. Semnătura specială criminalului este de a lăsa indicii chinuitoare bazate pe rămășițele sumbre ale crimelor sale.

1999

Singura șansă

Singura șansă 2021

6.70

O echipă de elită a Navy SEALs, într-o misiune secretă de a transporta un prizonier dintr-o închisoare CIA, este prinsă atunci când insurgenții atacă în timp ce încearcă să-l salveze pe același prizonier.

2021

Mulțumim că fumați!

Mulțumim că fumați! 2005

7.19

Nick Naylor este un carismatic doctor care le întoarce cum vrea el pentru marile companii de tutun, care va lupta pentru a proteja dreptul Americii de a fuma -- chiar dacă acesta îl ucide -- rămânând totuși un model pentru fiul său de 12 ani. Atunci când provoacă furia unui senator înclinat să stingă țigările, puterile lui Nick de a „filtra adevărul” vor fi puse la încercare.

2005

Un joc rece

Un joc rece 2019

6.19

În timpul crizei rachetelor din Cuba, un matematician genial e recrutat să participe la meciul de șah dintre America și URSS și e prins într-un joc mortal de spionaj.

2019

Chappaquiddick

Chappaquiddick 2018

6.10

Într-una dintre cele mai controversate mușamalizări politice ale secolului XX, această dramă istorică plină de suspans analizează infamul incident din 1969 provocat de Ted Kennedy și soldat cu moartea pasagerei sale, strateg al campaniei. În vara anului 1969, în timp ce conducea pe un pod, tânărul Kennedy a scăpat mașina de sub control și a părăsit locul accidentului, lăsând-o pe Kopechne, în vârstă de 28 de ani, să se înece. Kennedy s-a dus la hotel, dar nu a raportat accidentul timp de nouă ore. După accident și în cursul săptămânii viitoare, senatorul american s-a luptat să-și folosească puterea și influența pentru a-și salva aspirațiile prezidențiale și a proteja moștenirea și numele familiei lui. Kennedy a pledat vinovat pentru acuzația de părăsire a locului accidentului soldat cu moartea unei persoane, însă mai târziu a primit doar o condamnare de două luni cu suspendare.

2018

Fuga la Paris

Fuga la Paris 2021

5.61

„Planul meu era să mor înainte să rămân fără bani”, spune Frances Price, o femeie în vârstă de 60 de ani, o prezență importantă pe scena mondenă din Manhattan, care nu are niciun ban. Lucrurile nu au mers însă așa cum spera. Soțul ei, Franklin, e mort de 12 ani și cum moștenirea lui imensă a fost cheltuită, Frances își vinde toate bunurile și se hotărăște să-și trăiască ultima perioadă a vieții într-un apartament închiriat din Paris, împreună cu Malcolm, fiul ei lipsit de direcție, și o pisică pe nume Small Frank, care s-ar putea să fie posedată de spiritul soțului mort al lui Frances.

2021

Privirea lui Ulise

Privirea lui Ulise 1995

7.40

Balcanii anilor '90, zonă a discordiei, fanatismului și războiului. Eroul, plecat din Grecia, străbate Albania, Bulgaria, România și fosta Iugoslavie, căutând trei role ale unui film de la începutul secolului, probabil primul film al fraților Manaki, pionieri ai cinematografiei balcanice. Fără îndoială Anghelopulos, nu mai mult decât personajul său, nu poate reveni la acea inocență a cinematografului a cărei alegorie erau frații Manakia. Lui Anghelopulous îi este dat să regăsească, dincolo de propria luciditate și prin grația ficțiunii, acea privire care reinventează ceea ce vede, care dă o formă haosului, care organizează lumea înainte de a o putea înțelege. Noel Herpe - 1995 (Positif).

1995

Veep

Veep 2012

7.42

A look into American politics, revolving around former Senator Selina Meyer who finds being Vice President of the United States is nothing like she expected and everything everyone ever warned her about.

2012

Gutfeld!

Gutfeld! 2021

6.00

Greg Gutfeld provides some insights into the latest events through parodies, panel discussions, and signature monologues. He also conducts interviews with newsmakers and media personalities.

2021

The Girls Next Door

The Girls Next Door 2005

6.80

The Girls Next Door, also known as The Girls of the Playboy Mansion, is a reality television series which originally aired on E! from August 7, 2005 until August 8, 2010. The series was created by executive producer Kevin Burns and Hugh Hefner, founder and editor-in-chief of Playboy magazine. The show was followed by two spin-offs, Kendra and Holly's World.

2005

Our Kind of People

Our Kind of People 2021

7.70

A strong-willed single mom sets out to reclaim her family's name and make an impact with her revolutionary haircare line but discovers a dark secret about her own mother's past that will turn her world upside-down.

2021

The Traitors

The Traitors 2022

7.70

Deception, lies and betrayal are the name of the game, as four Traitors infiltrate a group of 24 players and use their skills to eradicate 'loyal' contestants trying to win $250,000 in silver bars.

2022

Luxe Listings Toronto

Luxe Listings Toronto 2024

1.00

In Toronto’s hyper-competitive, multi-million-dollar real estate industry, three agents - power couple, Peter and Paige Torkan, and rising star, Brett Starke - provide a revealing glimpse into their careers and personal lives.

2024