Cuvânt cheie Praise

În ceea ce fără îndoială este una dintre cele mai bune continuări de film din toate timpurile, Francis Ford Coppola duce mai departe povestea de proporții epice a trilogiei Nașul cu această poveste despre două generații din familia Corleone aflate la putere. Coppola colaborează încă o dată cu scriitorul Mario Puzo, șlefuind două povești întrețesute, care funcționează în egală măsură ca preambul și continuare a originalului. Prima prezintă umilele începuturi ale clanului sicilian și ascensiunea în New York a tânărului Don Vito, interpretat acum într-un rol secundar premiat cu Oscar de Robert De Niro. A doua prezintă ascensiunea lui Michael, noul Don al clanului.

Descoperirea unei piramide antice îngropate sub gheața Antarcticii aduce o echipă de oameni de știință și aventurieri pe continentul înghețat. Odată ajunși acolo, fac o descoperire și mai înspăimântătoare: două rase de extratereștri în război. Cine câștigă, pierdem. Aventura incredibilă și terifiantă începe când industriașul miliardar Charles Bishop Weyland reunește o echipă internațională de arheologi, oameni de știință și experți în securitate, conduși de ecologiștii și aventurierii Alexa „Lex” Woods, pentru a investiga „valurile de căldură” misterioase care se ridică din adâncurile Antarcticii.

O viață întreagă de lovituri i-a pus capăt carierei lui Rocky, iar un contabil corupt l-a lăsat falit. Totuși, inspirat de amintirea antrenorului său, Rocky găsește gloria în antrenament și se luptă cu un boxer în devenire.

În momentul eforturilor de unificare a lui Garibaldi în Italia, la mijlocul secolului al XIX-lea: un bătrân prinț se împacă superficial cu forțele burghezo-liberale în curs de dezvoltare, căsătorindu-și nepotul cu fiica primarului oportunist. În același timp, însă, a refuzat să participe la noul Regat al Italiei. La un bal, societatea veche și nouă se întâlnesc în sfârșit pentru un dans grandios al morții. O imagine panoramică istorică și socială emoționantă de o frumusețe fascinantă și o claritate analitică. Simpatia lui Visconti se află față de clasa conducătoare învechită, care este mai aproape de popor decât de parveniții burghezi, care pentru el reprezintă o linie directă de comunicare cu fascismul lui Mussolini. În conformitate cu această dialectică, stilul filmului se mișcă între splendoarea înfloritoare și splendoarea morbidă.