Polar Expres

Polar Expres 2004

6.70

Mai există oare copii care să nu creadă în Moș Crăciun? Iată că eroul nostru nu crede. În timp ce sora lui așteaptă cu nerăbdare cadourile, băiatul stă liniștit în pat, așteptând și el sosirea moșului, pentru a se convinge odată pentru totdeauna că acesta există. La doisprezece fără cinci minute, un tren, expresul Polar, oprește în fața casei sale, tren care îl va duce până la Polul Nord, acolo unde trăiește moșul. În tren, băiatul întâlnește alți copii dornici de aventură și pe parcursul acestei călătorii învață niște lucruri esențiale despre viață: a se baza întotdeauna pe familie, a avea încredere în prieteni, a avea curaj și a-și impune părerile. Expresul Polar este o poveste formidabilă despre Crăciun și despre spiritul lui.

2004

Matrix reîncărcat

Matrix reîncărcat 2003

7.05

Echipa trebuie să apere orașul Sion, ultimul bastion al oamenilor, după ce acesta este luat în vizor de mașinile care au creat Matricea.

2003

Matrix: Revoluții

Matrix: Revoluții 2003

6.73

Ultima parte a trilogiei Matrix îl găsește pe Neo inconștient, blocat într-o stație de metrou în zona dintre Matrice și lumea mașinilor.

2003

Cartea lui Eli

Cartea lui Eli 2010

6.79

O poveste post-apocaliptică, în care un bărbat singur își face cărare prin luptă de-a lungul Americii pentru a proteja o carte sacră care deține secretele pentru salvarea umanității.

2010

Bruce Atotputernicul

Bruce Atotputernicul 2003

6.70

Bruce Nolan se chinuie ca reporter de televiziune de „interes uman” în Buffalo, New York, dar în ciuda evaluărilor sale mari și a dragostei frumoasei sale iubite, Bruce rămâne neîmplinit. La sfârșitul celei mai proaste zile din viața lui, îl ridiculizează furios pe Dumnezeu – și Atotputernicul îi răspunde, înzestrându-l pe Bruce cu toate puterile Sale divine.

2003

Evan Atotputernicul

Evan Atotputernicul 2007

5.60

Congresmanul junior Evan Baxter, a cărui dorință este de a „schimba lumea” este auzit de nimeni altul decât de Dumnezeu. Când Dumnezeu apare cu cererea ciudată de a construi o arcă, Evan este sigur că o ia razna.

2007

Credința în victorie

Credința în victorie 2006

7.50

Un antrenor de fotbal american riscă să fie concediat din cauza prestației slabe a echipei de liceu, însă depășește totul și aduce mentalitatea învingătorului pe teren.

2006

Curaj

Curaj 2011

7.61

Patru bărbați, o singură chemare: a servi și a proteja. Ca ofițeri ai legii, ei sunt încrezători și vigilenți la tot ce se poate întâmpla mai rău pe străzi. Însă la sfârșitul zilei, ei se confruntă cu o provocare căreia îi fac față cu greu: aceea de a fi tată. Când tragedia lovește acasă, acești bărbați sunt lăsați să se lupte cu speranțele lor, cu fricile lor, cu credința și cu meseria de părinte. Sherwood Pictures, creatorii filmului Fireproof, se întorc cu o poveste sinceră împachetată în acțiune. A proteja străzile e o a doua natură a acestor ofițeri. Își cresc ei copiii într-un mod onorabil? Pentru acest lucru e nevoie de curaj.

2011

Viața lui Pi

Viața lui Pi 2012

7.40

Povestea unui băiat indian numit Pi, fiul unui îngrijitor de grădină zoologică care ajunge să se găsească în compania unei hiene, o zebră, un urangutan, și un tigru bengalez după ce un naufragiu îi pune în voia valurilor în oceanul Pacific.

2012

Furtuna de foc

Furtuna de foc 2008

7.66

Locotenentul Caleb Holt se confruntă cu vechea lege nescrisă a pompierilor: să nu-ți abandonezi niciodată partenerul! Când se află în interiorul clădirilor în flăcări se lasă întotdeauna ghidat de extraordinarul său instinct. Cu căsnicia sa, însă, e altă poveste. După un deceniu de căsătorie, Caleb și Catherine Holt s-au îndepărtat atât de mult unul de altul, că sunt gata să se despartă. Și în timp ce se pregătesc de divorț, tatăl lui Caleb îl roagă pe fiul său să încerce un experiment pe care-l numește "Provocarea dragostei". Deși speră că această nouă provocare nu are nimic de-a face cu noua convingere religioasă a părinților, Caleb o acceptă. Va putea el să-și iubească soția, în timp ce evită dragostea pe care i-o arată Dumnezeu? Va fi el în stare să-și demonstreze din nou dragostea pentru o persoană care-i refuză sentimentele? Sau, pur și simplu, e vorba despre altă căsnicie care se duce de râpă?

2008

Semnele

Semnele 2002

6.70

UN SIMBOL. UN MESAJ. UN AVERTISMENT. NU PUTEM SPUNE CĂ NU NE-AU AVERTIZAT... A SOSIT MOMENTUL ADEVĂRULUI! De la regizorul marilor succese Al Şaselea Simţ şi Indestructibilul vine un nou thriller supranatural. Tot ceea ce îşi închipuia fermierul Graham Hess (Mel Gibson) că ştie despre lume, se schimbă dintr-o dată, când descoperă un mesaj ciudat - nişte cercuri stranii, nişte linii întortocheate desenate de o mână nevăzută în lanurile cu porumb. Pe măsură ce încearcă să dezlege misterul, ceea ce află, va sfârşi prin a-i schimba iremediabil viaţa. Şi nu numai viaţa sa, ci a fratelui său (Joaquin Pheonix) şi a copiilor (Rory Culkin, Abigail Breslin). M. Night Shyamalan a regizat şi a scris scenariul acestui film unic în ce priveşte subiectul abordat. Ceea ce realizează el este o aventură cu efectul unui vis ameţitor, o poveste misterioasă despe fenomenul "cercurilor" din lanurile de recolte, fenomen bizar, dar real, cu rădăcini în fantastic.

2002

Copiii tatălui

Copiii tatălui 2006

7.60

Într-un viitor sumbru, în care oamenii nu se mai pot reproduce, o femeie rămâne gravidă în mod misterios și un birocrat cu mustrări de conștiință luptă să o protejeze.

2006

Touched by an Angel

Touched by an Angel 1994

7.23

Monica, an angel, is tasked with bringing guidance and messages from God to various people who are at a crossroads in their lives.

1994

Saving Grace

Saving Grace 2007

7.76

Grace Hanadarko is a tormented, fast-living Oklahoma City police detective who, despite having an excellent career in solving crimes, takes self-destruction to new heights. After seeing tremendous tragedy, both professionally and personally, Grace reaches a turning point one night and meets a rough-hewn angel with a similar past who wants to help lead her back to the right path.

2007

The Flying House

The Flying House 1982

7.20

Corky, Angey, and Justin are playing hide and seek in the woods when a sudden storm appears and they come upon a house in the woods. They go inside and meet Professor Bumble and his Solar Ion Robot, SIR. They discover the house is a flying time machine and a sudden mishap send them into the past where they end up witnessing events from The Bible's New Testament as they keep trying to get home.

1982

Frank Herbert's Dune

Frank Herbert's Dune 2000

6.90

Frank Herbert's Dune is a three-part miniseries written and directed by John Harrison and based on Frank Herbert's 1965 novel Dune.

2000

The Path

The Path 2016

6.60

The Path explores the unknown and mysterious world of the cult-like Meyerist Movement in upstate New York. At the center of the movement lies Eddie, a conflicted husband; Sarah, his devoted wife; and Cal, an ambitious leader. We follow each as they contend with deep issues involving relationships, faith, and power.

2016

Taiwan Crime Stories

Taiwan Crime Stories 2023

7.10

Anthology crime television series inspired by four real-life cold cases in Taiwan, exploring themes such as faith, temptation, redemption, and obligation through the eyes of the people of Taiwan.

2023

The Word

The Word 1978

5.00

A document is discovered that appears to be an ancient eyewitness account of the life of Jesus Christ. A public relations executive is hired to publicize this document as a new version of the Bible, but he finds himself enmeshed in controversy and intrigue.

1978

The Book of Daniel

The Book of Daniel 2006

7.10

Rev. Daniel Webster, an unconventional Episcopalian priest who not only believes in Jesus, but actually sees him and discusses life with him, is challenged on many levels as he struggles to be a good husband, father and minister, while navigating an often rocky relationship with the church hierarchy.

2006

Living Scriptures Animated Stories

Living Scriptures Animated Stories 1987

1

Animated shows of Mormon faith scriptures & heroes. Children's visuals of uplifting representations of some of the more popular and favorite scriptures.

1987

Animated World Faiths

Animated World Faiths 1998

10.00

Animated World Faiths tells the stories of the world's major faiths and their founders. Gloriously animated in studios in India, Poland, the Czech Republic, Hungary and the UK, these programmes have been produced by a team of the worlds best childrens television producers.

1998

Monuments Sacrés

Monuments Sacrés 2018

9.00

Hindu or Buddhist temples, synagogues, churches or mosques: religions have inspired architectural marvels. Four episodes to discover jewels of Muslim sacred art, masterpieces of Christian architecture, captivating Hindu and Buddhist buildings or even the most beautiful synagogues, witnesses of the history of the Jewish people.

2018

The Wonderful World of Benjamin Cello

The Wonderful World of Benjamin Cello 2023

2.00

Follow Benjamin Cello, a winsome country gentleman, as he leads his friends on song-filled adventures of faith. Each episode explores the grandeur of God through Biblical truths, the wonder of creation, and the beauty of music and the arts.

2023

Testament

Testament 1970

1

The story of a small group of believers who turned the world upside down.

1970

Spiritual Warfare: Truth or Territory?

Spiritual Warfare: Truth or Territory? 2021

1

With all of the books and teachings on spiritual warfare, it is hard to know what is truly biblical and what is nonsense. Based on his book of the same name, Jim Osman analyzes the modern practices in resisting Satan and his demons and guides Christians into what the Bible actually says in its context.

2021

Stories of a Generation - with Pope Francis

Stories of a Generation - with Pope Francis 2021

7.00

Stories Of A Generation narrates the values of life: from love to pain, from work to dreams. 18 generational stories are enriched with the participation of Pope Francis and Martin Scorsese.

2021

Divine: The Series

Divine: The Series 2011

6.00

A young priest must come to terms with his crisis of faith or risk damnation to the soul of a living miracle. With man's freewill held in the balance, the bloody conflict surrounding Divine will take him further into his religion than ever he dreamed possible.

2011