Culoarul Morții

Culoarul Morții 1999

8.51

O poveste supranaturală stabilită pe culoarul morții într-o închisoare sudică, unde gigantul blând John Coffey posedă puterea misterioasă de a vindeca bolile oamenilor. Când gardianul șef al blocului de celule, Paul Edgecomb, realizează darul miraculos al lui Coffey, el încearcă cu disperare să ajute la împiedicarea execuției condamnatului.

1999

Cursă mortală

Cursă mortală 2008

6.30

În New York-ul anului 2020, societatea post-industrială se confruntă cu o problemă ce tinde să scape de sub control: creșterea fără precedent a infracționalității. Pentru a aerisi închisorile, precum și pentru distracția publicul larg prin intermediul unor transmisiuni televizate sângeroase, gardienii pun bazele unei curse diabolice de mașini între deținuți în cursul căreia aceștia trebuie să se mutileze și să se ucidă între ei în drumul lor spre victoria finală, și desigur, spre eliberare.

2008

Avionul Condamnaților

Avionul Condamnaților 1997

6.74

Atunci când guvernul își pune toate ouăle penale într-un coș aerian, o caută cu lumânarea. Înainte de a putea spune: „Dă-mi și mie punga de vomitat”, infractorii controlează avionul, conduși de Cyrus „Virusul” Grissom. Urmărindu-i fiecare mișcare este Cameron Poe, ce tocmai a fost eliberat și care ar prefera mai degrabă să se reunească cu familia sa.

1997

Inamici publici

Inamici publici 2009

6.69

Infamul jefuitor de bănci din perioada marii crize economice, John Dillinger, devine cel mai căutat criminal al Biroului Federal de Investigații (FBI), în timp ce câștigă inimile publicului asuprit din America.

2009

Echipa Sfarmă-Tot

Echipa Sfarmă-Tot 2005

6.66

În închisoare, un fost fundaș profesionist convinge un alt deținut și un fost antrenor să pregătească un grup de deținuți pentru un meci împotriva gardienilor.

2005

Marea evadare

Marea evadare 1963

7.95

Naziștii, exasperați de numărul evadărilor din lagărele lor de către un număr relativ mic de prizonieri aliați, îi mută într-un lagăr de înaltă securitate, până la finalul războiului. Nemulțumiți, prizonierii planifică una dintre cele mai ambițioase încercări de evadare din al doilea război mondial. Bazat pe o poveste adevărată.

1963

Expresul de la miezul nopții

Expresul de la miezul nopții 1978

7.50

Billy Hayes e un turist american care se află în Turcia împreună cu iubita lui, Susan, și e prins de oficialități când încerca să facă trafic cu droguri. În mod normal, fapta lui ar fi fost pedepsită cu 4 ani de închisoare, dar autoritățile decid să dea un exemplu, așa că Billy este condamnat să stea 20 de ani în spatele gratiilor. Deși Susan și tatăl lui Billy sunt dispuși să facă orice pentru a grăbi eliberarea lui, în realitate nu prea a mai rămas nimic de făcut. Curând, bărbatul ajunge într-o închisoare infernală unde reușește să câștige încrederea lui Jimmy, Max și Erich, care e atras de Billy, dar acceptă refuzul acestuia. În scurt timp, Billy nu mai suportă situația așa că își face planuri pentru a lua „Expresul de la miezul nopții”, adică să evadeze. Un film bazat pe fapte reale.

1978

숨

2007

6.60

2007

Mayor of Kingstown

Mayor of Kingstown 2021

7.91

In a small Michigan town where the business of incarceration is the only thriving industry, the McClusky family are the power brokers between the police, criminals, inmates, prison guards and politicians in a city completely dependent on prisons and the prisoners they contain.

2021

Locked Up

Locked Up 2015

8.00

Set up to take the blame for corporate fraud, young Macarena Ferreiro is locked up in a high-security women's prison surrounded by tough, ruthless criminals in this tense, provocative Spanish thriller.

2015

Escape at Dannemora

Escape at Dannemora 2018

7.50

The stranger-than-fiction account of a prison break in upstate New York in the summer of 2015, which spawned a massive manhunt for two convicted murderers who were aided in their escape by a married female prison employee with whom they both became sexually entangled.

2018

Time

Time 2021

7.61

Guilt, violence and impossible choices – what does it take to survive? Tense, gritty and heartbreaking – Jimmy McGovern's award-winning prison drama, with an all-star cast.

2021